Luni, 11 Iulie, începem aventura aventuroasă, demontăm căsuța noastră din Sighet ca să o aducem la Cuib. Va dura undeva între 4 și 6 zile demontatul – nu știm exact, că na, facem prima dată extravaganțe de-astea!

Cine e în chef de aventură, să sară-n sus! Vara asta vulturii fac lucruri inedite: demontat casă de lemn, remontat casa, adăugat târnaț, tencuit cu lut, sobe de cine știe ce feluri. Dacă vrei să participi la demontat – Sighet, la remontat – lângă Cluj, sau poate vrei să dai o mână de ajutor pe parcurs, la ce urmează, scrie-ne!

Săptămâna viitoare trebuie să facem fundația. Am întors-o pe toate părțile, am evaluat și răscalculat, am stors ajutoare de pe unde am putut. Numai de vreme bună să avem parte, și-o facem și pe asta. Acuma oricum a trecut în categoria de musai ca de voie bună, că nu mai este timp de stat pe gânduri.

Ajungem duminica, în 10 Iulie. Și duminica în Sighet îi sfântă! Mai la o măsurătoare, mai la o evaluare a situației, mai la o îmbrățișare a căsuței (că de, n-am văzut-o de mult), trece ziua. Iar în 11 trecem serios la treabă.

Etapele pentru care ne pregătim sună cam așa:

Etapa 0 este numerotarea lemnelor pentru reconstrucție. Apoi abordăm strategic casa spre demontare:

1 – podelele

Începem cu ele ca să salvăm cât putem de multe, înainte să le facem harcea parcea cu restul etapelor.

2 – acoperișul

Zice specialistul că nu merită să ne batem capul, da pentru noi e important să recuperăm cât mai mult. Așa că ne străduim să salvăm țigla, structura acoperișului, în cât mai mare măsură.

3 – podul

Grinzi și ce-om mai găsi acolo, frumușel, le dăm jos. Trebuie să descoperim spre cer casa înainte de cea mai mizerabilă etapă (dar și cea mai amuzantă: cred că se descarcă acolo toate frustrările).

Pod casă veche

4 – tencuiala de pământ

Delir o să fie aici: spart pereți, rupt lețele, praf, piei transpirate, de masculi feroce! Trebuie curățat ca să rămână grinzile direct, spre demontare.

5 – pereți și geamuri

Cu grijă mare, puse în ordine cât mai ușor de reluat la descărcare, o să punem o casă la drum. Ori direct în camion, ori încărcată ulterior, căsuța noastră se mută!

7 – descărcat la Cuib

Și aici o să fie nevoie de ajutor serios, că trebuie date jos lemnele sistematic, să nu se amestece de să nu mai știi care de unde e!

După munca asta concentrată, contra cronometru, vine munca aia multă, de durată: ridicat casă, făcut acoperiș, târnaț (cică în Maramu îi zice șatră…cool), tencuit interior, tencuit exterior, sobă, apă, curent, multe altele la care încă nici nu ne-am gândit. Ocazii să muncim împreună o să fie destule! Și o să presărăm cu chermeze ici cole, să poată veni și cei care nu-s musai interesați de munca la o casă naturală.

O să vă țin la curent și pe parcurs. Dar puteți să ne scrieți și acum dacă sunteți interesați să participați la etape anume, sau în perioade anume de timp.

 

 

Anunțuri

4 gânduri despre “Demontăm casa din Sighet!

    1. Multumim, Ioana, știm că o să avem lucruri frumoase de arătat. Și o să le păstrăm reale, să vedeți cu toții că nu e chiar cum se prezintă de obicei, e mult mai greu, apar multe pe parcurs, dar cu toate astea, merită din plin! Iar principiul se aplică la orice îți dorești suficient de mult, nu numai la ce facem noi!

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s