Am dormit primele nopți (deocamdată cu cortul), la noi lângă pădure. Au fost pline de oameni, animale și palpitații, au fost primele și urmează muuuulte. Ne-au hrănit sufletul zilele și nopțile astea, dar emoțiile trăite nu au fost numai edenice. Pentru că viața nu e monocromă, sunt atâtea culori și nuanțe!

4 în cortul mic de două persoane – deja e palpitant. Dar când mai și latră o vulpe și nu poți dormi noaptea, că tu habar n-ai ce e, unul face febră în toiul nopții și pe celălalt găsești prima căpușă ….. nu mai e ca pe net, unde se prezintă doar frumusețea mirobolantă a naturii. Dar nu e nici tragedie, e doar viață.

Pentru noi, viața la oraș e oricum plină de pericole. Poate că ai șanse mai mici să găsești căpușă pe un bebe de nici un an. Asta pentru că nu ai șansa de a-l lăsa în scutec direct în iarbă, să guste, să simtă, să se miște în voie, să smotocească animale. Cu sunetele și pericolele ce țin de mașini, câini, oameni, ești obișnuit în oraș, sunt asumate din oficiu, sunt pericole cunoscute – deci mai puțin înspăimântătoare. Urgența după colț e o iluzie, să fim serioși! Ajungi prea rar pe acolo, prea degeaba, nu neapărat mai repede de 30 de minute – cât ne-ar lua nouă din Cuib, la nevoie. Munca fizică e grea?! Dară că-i grea! Dar frecușul psihologic din birouri elegante, muncile pe care nu le alegi, ci ți se cer de către alții, alea nu sunt grele, nene?

Orașul cel aglomerat, noi îl trăim destul de singuri. Așa cum am mai spus, suntem inadaptați. Acolo, însă……pfiu ce de lume înghesuită în trei zile, în jurul unei tabere improvizate! 4 familii acasă la ele (formula completă de vulturi, adică), 2 în vizită de la oraș, una din satul vecin. Puhoi de lume, dacă stai să socotești câți îți trec în mod normal pragul în apartamentul de la bloc.

Vă arăt mai jos o premieră: prima poză cu formația completă de vulturi, care va popula dealul de lângă pădure. Creditele merg cu mulțumiri multe prietenilor din satul vecin. Suntem încântați să cunoaștem familiile tinere din zonă, e neașteptat pentru noi, un fel de cireașă gigantică pe tortul deja apetisant! Mai jos aveți poza cu tortul apetisant, alcătuit din vulturi pestriți, și cu tabăra noastră de la umbră – că Doamne, cald poate fi la soare!

7072

7081

Vulturii ăștia o să construiască case din saci de pământ, lemn, piatră. Case simple și aproape de natural, economicoase, case în pereții cărora nu o să o zidim chiar pe Ana, dar ne punem sufletele și dragostea. Ne-au adunat la un loc dragostea de natură și simplitate, dorința de a ne avea unii pe alții. Suntem foarte diferiți, cu motivații diferite, vise, ritm, caractere și expectanțe diferite. Cred că cel mai în comun lucru pe care îl avem este nevoia de libertate.

Și ca să fie clar că am început, vă arăt și ce s-a muncit, vă zic două cuvinte despre etapa 0:

7080

Ce vedeți este scheletul barăcii de șantier, acoperit cu ondulin. A adunat Andrei materie primă, lucruri care nu și-au găsit o a doua întrebuințare. Deocamdată a ridicat scheletul, urmează să îl închidă cu ce are la dispoziție, să se poată dormi acolo. O să vedeți și pe parcurs evoluția, nu știm să vă spunem de pe acum pentru că baraca evoluează în funcție de materialele ce le vom avea la dispoziție.

Scopul? Odată ce trecem la etapa 1, fundația, munca va trebui susținută continuu, trebuie să fii acolo cu scule multe și greu de transportat. Dacă e vreme bună muncești, dacă e vreme rea, stai de ploaie și aștepți vremea bună să o iei de la capăt. Apoi aducem casa demontată, iar până e sus și acoperită, va fi iar muncă continuă. După aceea trecem la făcut casa locuibilă, dar de baraca pentru scule și voluntari tot avem nevoie, munca nu se termină degrabă. Pentru că o facem noi, cu forțele noastre și cu prieteni voluntari.

Și știți de ce ne place să folosim cât de mult putem lucruri vechi, reciclate de pe unde nu mai e nevoie de ele? Pentru că ne oferă foarte multă liniște sufletească și relaxare. Lucrurile cumpărate aduc mult stres: stresul de a produce banii necesari (sau de a cheltui resursele disponibile limitate), stresul de a strica materialul cu încercări nereușite, stresul de a nu deteriora cumva investiția – iar pentru noi, toate sunt prima dată, învățăm pe parcurs. Dar toate astea pe lângă satisfacția foarte mare că nu consumăm resurse în plus pe planeta asta, ci folosim util lucruri care altfel deveneau gunoaie sau ocupau spațiul de viață al oamenilor, fără o utilitate. (Nu suntem extremiști, când ne lovim de ceva ce trebuie cumpărat sau un serviciu pe care nu îl putem face singuri, vom cumpăra și vom plăti. Însă fiecare decizie e chibzuită bine, să fie optimă cost-beneficiu, să nu facă risipă).

Până data viitoare, salutări vulturești!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s